I WILL NOT BE PUSHED, FILED, STAMPED, INDEXED, BRIEFED, DEBRIEFED OR NUMBERED!
Titlul acestui articol este, de fapt, finalul unei glume din perioada comunista referitoare la iluzia de libertate a unui cetatean din Praga, care a fost spulberata imediat de trupele de ocupatie. In acele momente nici macar iluzia libertatii nu era permisa. Fara sa vreau, ii gasesc un sens mai adanc al acestei glume, chiar daca scopul ei initial era doar de a starni rasul. "Razi, tu, razi, dar...".
In zilele mele e aparent mai bine, dar in esenta nu s-a prea schimbat mare lucru. E "aceiasi Marie cu alta palarie". Inainte oamenii stateau intr-o celula de inchisoare, iar acum stau toti inchisi intr-o camera cu pernite pe pereti, arestati intr-un sanatoriu ca niste retardati si toate astea "spre binele si siguranta lor".
Orice fiinta normala isi doreste libertatea. Problema e ca oamenii si-au pierdut-o de mult si foarte putini au reusit sa constientizeze asta. Si mai putini (se pot numara pe degete) sunt oamenii care au reusit in ultimile secole sa evadeze macar pentru cateva momente si sa fie cu adevarat liberi.
Am hotarat sa incep sa tratez subiectul asta atat de vast al "libertatii" acum, la inceput, nu doar pentru ca este foarte interesant ci si pentru importanta pe care o are libertatea asupra modului de a intelege anumite lucruri din acest "blackspot". Nu am pretentia de la nimeni sa fie 100% liber, pentru ca (trist, dar adevarat) in viata asta nimeni nu poate sa fie, dar, cei care vor sa poata sa inteleaga ceva cu adevarat din existenta lor, ar trebui macar sa treaca de anumite nivele ale constrangerii.
O adevarata capodopera a secolului trecut trateaza acest subiect intr-un mod atat de complex si atat de "concentrat" in acelasi timp incat aproape iti lasa impresia ca nu mai ai ce adauga. E aproape perfecta! Aceasta opera de arta cinematografica se intituleaza (in mod cat se poate de logic) "The Prisoner" si consta in 17 episoade care adancesc gradat telespectatorul in problema libertatii fiintei umane, fiinta ce risca sa isi piarda orice urma de identitate si libertate devenind doar un numar, o statistica, de care lumea se poate lipsi. Serialul a fost lansat prima data pe un canal de televiziune in anul 1967 si e incredibil faptul ca anumite lucruri care erau de domeniul S.F. atunci, acum devin realitate si contribuie tot mai mult la stransoarea omului. Actiunea serialului graviteaza in jurul personajului cunoscut doar sub forma unui numar (Number 6), care este rapit si plasat intr-un sat ce intruchipeaza ceea ce oamenii din zilele noastre considera a fi o lume ideala, singura problema fiind imposibilitatea de a parasi acel loc. "Satul" este condus (aparent) prin metode democratice si toate regulile sunt respectate intocmai de catre cetatenii sai. Doar numarul 6 refuza sa se supuna legilor urbei si nu doreste decat sa plece, in timp ce "autoritatile", sub diverse forme, incearca sa-l supuna. Povestea culmineaza cu o retraire a intregii vieti si cu recunoasterea persecutorului sau suprem: EL insusi. Filmul acesta ataca dintr-o data pe doua fronturi criticand atat modelul de societate pe care oamenii il urmaresc cu atata disperare in ultima perioada cat si inexplicabila noastra vointa de a ne impune diverse limite si constrangeri.
Un lucru care m-a impresionat intr-o oarecare masura (nu intr-un mod pozitiv) a fost asemanarea izbitoare a oamenilor din viata mea de zi cu zi cu oamenii "robotizati" din sat, care si-au pierdut orice speranta de a mai fi liberi si au uitat pana si intelesul cuvantului "scapare". Am observat asta atunci cand am trimis un e-mail pe aceasta tema si nu am primit nici un feed-back. Aparent, acest subiect este total lipsit de importanta pentru majoritatea.
Serialul este atat de cuprinzator si atat de bine "pus in scena" (din toate punctele de vedere - regie, scrnariu, actori etc.) incat mi-a lasat impresia ca nu mai e absolut nimic de adaugat si ca a acoperit totul legat de acest subiect.
M-am inselat, bine-nteles, pentru ca unul dintre putinii genii ramasi in viata a fost inspirat de acest serial si a compus o opera muzicala care ii adauga o noua dimensiune intregului concept si, in acelasi timp, patrunde in profunzimea "contradictiei inexplicabile". Am sa revin asupra acestiu geniu care se prezinta doar sub numele de Mr. Doctor, deoarece opera sa e incredibil de vasta si cuprinzatoare, iar universurile deschise prin intermediul operelor sale sunt atat de diverse si bogate incat nu cred ca o sa-mi ajunga viata asta sa le explorez. E de-a dreptul ametitor!
Pentru a putea explora dimensiuni noi, pentru a intelege adevaratele sensuri ale lumii in care traim si pentru a avea energia de a lupta impotriva constrangerilor nenaturale impuse de societatea prezenta, trebuie ca in prima faza sa ne eliberam de lanturile cu care ne-am legat singuri si sa "detronam" acea instanta aflata in mintea noastra care ne dicteaza sa ne limitam la nimicuri si sa ne privam de adevaratele bucurii ale existentei. Numai atunci cand esti liber de tine insuti vei putea sa te dezvolti si sa ajungi la un nivel in care poti intelege cu adevarat "cosmosul" asta. Tot de aceasta libertate tine si un alt lucru care, in prezent, e atat de des insusit sau atribuit diverselor persoane care mai de care mai limitate incat aproape ca si-a pierdut adevaratul sens. Ma refer la acel "open-mindness" de care toti (cel putin cei sub 35 de ani) vorbesc intruna. Raman cateodata fara reactie cand vad ca mai apare cate un "spalat pe creier" si imi explica mie (uneori, chiar ma cearta) cat de "ingust" sunt si cum vad eu cu ochelari de cal, asta in timp ce el nici macar nu poate sa conceapa, sa inteleaga macar, un gand sau un fenomen catalogat drept "extrem", de care eu i-as putea spune. Ma confrunt destul de des cu astfel de cazuri si de fiecare data raman uimit de taria cu care oamenii astia cred ca sunt deschisi la minte si liberi. "Open-mindness" a ajuns sa fie, mai nou, o regula in sine, in loc de a fi capacitatea de a vedea dincolo de limite si reguli. Daca e sa intrebi un om obisnuit "Ce inseamna sa fii deschis la minet?" el o sa inceapa, aproape sigur, sa iti dea o "definitie" pe care, daca stai sa o analizezi, o sa te ingrozesti de restrictiile impuse. Ca si "experiment", intreaba pe orice persoana, care pretinde a avea o minte deschisa, ce parere are despre afirmatii de genul "Pacea eterna e un lucru groaznic!" sau "Razboiul e bun!". Nu sunt afirmatii neaparat adevarate, dar nu sunt nici false. "Without war there is no victory", nu? Cu toate astea, oamenii se grabesc in "gandirea lor libera" sa taie orice alternativa posibila de la radacina, lasand doar "adevarul" care ne este dat. De fapt, "open-mindness"-ul e doar inca o inselatorie dramatica in care ne place atat de mult sa credem, refuzand sa deschidem ochii si sa vedem adevaratul orizont al mintii deschise.
Revenind la dimensiunea sociala a privirii de libertate, trebuie sa remarc faptul ca nu mai suntem legati prin brutalitate, dar suntem sedati suficient de mult incat sa nu mai putem "evada". Suntem drogati cu paranoia si cu satisfactii false. Nu sunt "marele amator" al teoriilor conspiratiei. Nu cred ca exista o singura persoana malefica sau un grup de persoane care sa ne controleze fiecare miscare. Din nou, noi suntem cei care ne inchidem. Ne prostim efectiv unii pe altii, ne aparam de "teroristii" de printre noi, ne creem unul altuia impresia ca "parerea si actiunile noastre conteaza", ne construim optiuni false si pe urma ne e frica sa alegem, cand de fapt e acelasi lucru, creem valoari false si dupa aia ne miram ca traim saraci, continuam sa speram sa vina o salvare undeva dintr-o lume mai buna neputand sa observam ceea ce avem deja. Exista doua serii de replici in serialul "The Prisoner" care mi se par ca impreuna conduc exact la esenta problemei pe care o invart aici pe toate partile:
"No. 2: What are you looking for? What are you looking at? A light? A star? A boat? An insect? A plane? A flying fish?
No. 6: I'm looking for somebody who belongs to my world.
No.2: This is your world. I am your only world!"
si
"No.6 catre No.2: Ask! Ask on... Why don't you ask YOUR SELF!?"
Ca o mica si provizorie concluzie, trebuie sa identifici ce te impiedica sa te dezvolti si sa incerci sa spargi orice limita impusa fie de tine fie de altii. Cu siguranta o sa mai revin asupra acestui subiect si in viitor am sa incerc sa tratez fiecare episod al serialului "The Prisoner" in parte, analizand fiecare detaliu, dar, bine-nteles, in stilul meu propriu.
"Freedom is a myth" - Patrick McGoohan
Be seeing you!
No comments:
Post a Comment