The One

Plecat sunt de acasa! La propriu! Poate si la figurat, desi sper ca nu! De aproape o luna ma aflu departe, sub nivelul marii. Cam la 10 metrii adancime, ca sa fiu mai exact. Am plecat pentru ca trebuia. Vreau sa ma dezvolt cu adevarat si asta, parea cel putin, cea mai buna varianta. Ar fi trebuit sa explic inainte ceea ce inteleg prin "a ma dezvolta" pentru ca eu vad un pic diferit lucrul asta fata de majoritatea "semenilor", dar asta, mai in colo.

Am plecat, deci, intr-o lume noua. Surprinzator, m-am acomodat destul de repede cu conditiile de aici, nu ma pot plange de prea multe. Dupa o luna de trait in lumea asta noua continui sa consider ca alegerea mea de a pleca a fost alegerea buna. Am aici acces la niste medii extraordinare atat pentru viata mea profesionala cat si pentru "distractie". Am colegi si grupuri de prieteni foarte de treaba si o groaza de ocazii de a petrece momente de neuitat alaturi de ei. Apar, totusi, momente cand "o scurta pauza" suna foarte bine...

Era noapte in orasul acesta asezat la finalul calatoriei unei mari ape Europene, in locul in care Rinul isi incheie traseul de pe uscat si se extinde-n ocean. Nu era pentru prima data cand umblam noaptea, de unul singur, dar, de data asta, era diferit. Ma simteam altcumva decat de obicei, parca era o tensiune speciala in aer. Era o temperatura calduta combinata cu cate o adiere usoara de vant. Conditiile erau destul de ciudate pentru acea perioada din an. Plimbandu-ma aiurea, am ajuns intr-un final intr-un port, care, la ora aceea, era total lipsit de viata. Nimic nu misca in el. Parca timpul ar fi fost pus pe "pause". Singurul indiciu cum ca vremea curge in continuare spre apus era sunetul valurilor negre care plesneau din cand in cand debarcaderul. Felinarele, timide ca nu cumva sa sperie de tot intunericul, radiau un fel de semi-lumina, suficienta pentru a putea vedea pe unde sa pasesc, dar, in acelasi timp, indeajuns de slaba incat sa pot vedea cerul instelat in toata splendoarea lui. M-am oprit la capatul debarcaderului, unde in fata si in lateral nu mai puteam vedea decat apa, iar de ce era in spatele meu aproape ca uitasem complet. Parca pluteam pe loc.

In acel moment, in acel loc, simteam o stare ciudata pe care parca o mai avusem pana atunci, insa niciodata atat de intensa. Eram singur! Singurul om, singura fiinta vie din acel mic univers al portului abandonat. Nu stiu, sincer, la ce varsta incepem sa ne temem de singuratate, dar cu siguranta e o varsta frageda. Suntem educati sa ne fie frica sa fim singuri. Si eu am fost "educat" la fel, dar, acum, simteam altceva decat frica. Aveam un sentiment greu de descris, care nu semana nici cu bucuria nici cu tristetea. Simteam o oarecare "suficienta". Nu eram fericit. Deloc! Dar nici trist nu eram si, pe moment, nu imi lipsea absolut nimic. 'Existam' pur si simplu, detasat de toti si de toate. Eu, doar eu, si totusi era totul, era "de ajuns".

Intr-un astfel de moment, cand stai si pur si simplu "existi", nu simti ca ai avea o stare pasiva. Ceva se intampla cu tine, te umplii constant cu o energie, care te face sa cresti, oarecum. Cred ca in acele momente poti simtii cam ce simt si stelele, dar la un nivel mult mai scazut. Si ele fac la fel. Exista si cresc.

Poate, in final, ala e "scopul". Fugim in viata dupa tot felul de lucruri, in special lucruri ce tin de partea materiala sau de orgoliul nostru. Dupa cum zicea si Roger Waters in albumul "The Wall" (in melodia "Empty Spaces", mai exact), oamenii sunt intr-o disperata cautare de asa-zisele "satisfactii" materiale si de tot mai multe "aplauze" care sa le alimenteze orgoliul, pentru ca, in final, tot cu un mare gol ("the empty space") sa ramana in suflet. Cu totii uitam adevaratul scop si ne pierdem viata asta atat de scurta pasandu-ne de ce cred altii despre noi si ne drogam cat de des putem cu cate o "achizitie" noua, de care nici nu o sa ne mai pese dupa ceva timp.

...Si stateam acolo, singur, pe debarcader si ma minunam de frumusetile lumii... Am apucat, deja, de nenumarate ori sa-mi dau de gol egoismul si egocentrismul meu, dar sunt atat de multi oameni cu mult mai egocentristi decat mine, dar, orbiti de ipocrizia lor, nici macar nu-si mai dau seama. Sunt acei oameni care cred ca totata acesta lume a fost creata special pentru ei, iar ei sunt exact la fel cu Creatorul. Acesti oameni cred ca stelele si universul exista acolo doar ca sa "le faca lor viata mai frumoasa" sau ca sa "le lumineze lor cararile". E o imbecilitate atat de usor acceptata de majoritatea oamenilor pentru ca, bine-nteles, le convine. Aleg sa creada diverse aberatii pentru ca le e mai simplu asa. In acelasi mod isi 'aleg' oamenii si religiile: care e mai convenabila, aia e "adevarata" - dar asta e un alt subiect. Daca ar fi fost asta adevaratul scop al universului, sa ne "inveseleasca nou viata", nu era necesar un univers atat de vast si de complex. Sarcina asta ar putea fi foarte bine indeplinita de o banala instalatie de Craciun mai mare si atat.

Acum, ca am demontat (sper) acea teorie care inca mai exista in capul oamenilor din ziua de azi cum ca "omul este centrul universului", revin la problema de baza: "Care e scopul/rostul?". Daca tot am vorbit pana acum despre stele si cosmos, poate gasesc in ele raspunsul. Daca stau sa analizez "viata" unei stele, observ ca, in mare, consta intr-o permanenta dezvoltare terminata cu o explozie uriasa din care rezulta un mic "cadavru", dar si materia prima din care se vor forma alte stele. Un alt fenomen crucial in viata unei stele este acela enuntat de Einstein - "Atractia universala". Fiecare stea atrage cat mai multe obiecte cosmice posibile si, la randul ei, este atrasa de un alt corp ceresc mai puternic. In mintea mea, vad o oarecare similitudine intre procesul existential al stelelor si ceea ce ar trebui sa fie viata oamenilor sau a oricarei fiinte.

Cel putin la momentul de fata, consider ca "sopul exisential" al fiecarui on este de a incerca pe cat posibil sa creasca, sa se dezvolte. Nu exista limita superioara a dezvoltarii, ci doar limite auto-impuse. Aud foarte des pe cate unii (si ma aud si pe mine, din pacate) spunand "nu mai pot sa fac ***** pentru ca...". Acelea sunt momentele in care ne limitam singuri. Nu exista acel "trebuie" cu adevarat. Pana si existenta e optionala. Daca nu vrei sa mai existi, se poate rezolva rapid, dar daca vrei sa-ti continui existenta si sa nu fie degeaba, atunci dezvolta-te!

Dezvoltarea aceasta se realizeaza prin acumulare, acumulare de energie, cunoastere, forta si alte entitati chiar asemanatoare cu tine. Personal, cred ca asta sta la baza "atractiei universale", incercarea de acumulare. In acest joc de-a "prinsea", exista tot timpul doua instante posibile: cel care prinde si cel prins. In viata, poti fi cel care atrage sau cel atras. Cand tu atragi, acumulezi si, astfel, devii tot mai maret, insa cand te aflii in ipostaza de atras, nu faci altceva decat sa te diminuezi si, in final sa dispari. Exemple de astfel de situatii cu corpuri cosmice sunt foarte multe si elocvente, dar exista si in viata "pamanteana" nenumarate exemple cat se poate de evidente. In asa-zisa societate, se pot observa oameni care atrag si oameni atrasi. La nivel "macro", dictatorii sau liderii autoritari atrag si traiesc din "energia" populatiei atrase, care, in cele din urma, nu va sfarsi cu bine, iar la nivel "micro", se pot observa cu usurinta acei lideri din orice fel de grupuri care atrag si se dezvolta, in timp ce "supusii", in cel mai fericit caz, raman la stagiul lor de baza si lucreaza pentru ascensiunea liderului lor, consumandu-si astfel energiile.

Explozia gigantica specifica stelelor e aproape imposibila pentru noi, oamenii, dar, pe parcursul vietii noastre, putem avea acele mici "explozii solare", care nu sunt altceva decat momente de creatie. Din cand in cand, unii oameni ajunsi la un anumit nivel superior, incep sa arunce in univers diverse doze de "praf stelar" sub forma operelor pe care le creaza. "Stralucirea" artistului se vede in arta sa. Prin aceste "explozii solare" sunt create mici stele stralucitoare, care nu sunt altceva decat o prelungire a creatorului si care, la randul lor, 'atrag' admiratia si energia oricarei fiinte umane cu care intra in contact.

Deci, ce conteaza pana la urma? Pentru cine si pentru ce exist defapt? Raspunsul mi se pare cat se poate de clar acum, in acest moment de singuratate deplina in intuneridul de de-asupra valurilor negre. Raspunsul e singurul lucru prezent acolo. Raspunsul sunt EU! Pentru mine traiesc, pe mine trebuie sa ma dezvolt si existenta mea trebuie sa o asigur pentru eternitate. Nu vreau sub nici o forma sa-mi pierd acest lucru din constiinta in vremurile ce vor urma. Nu vreau sub nici o forma sa devin vreodata cel atras sau influentat, ci, din contra, vreau sa atrag cat de mult pot. Nu vreau niciodata sa accept vreo restrictie sau vreo bariera sa-mi stea in cale. Eu sunt ceea ce primeaza!

I am... "The One"!

Be seeing you!

Bunul, Raul & ...Valorosul

Inelul. Poate fi o bijuterie pretioasa, reprezentand, prin forma sa specifica, perfectiunea, sau un ghiul de manelist. Ce face cu adevarat diferenta?

"Valoarea mea, valoarea mea... nu o are nimeni(a).."

Banuiesc ca toata lumea is aduce aminte de "clebrul refren". Cat de ironic, manelistul cantand dspre valoare! Dar, se intampla. Este acceptat.

Au mai incercat unii sa spele mizeria din constiinta oamenilor cu ajutorul "misto-ului", dar boala tot a ramas. Ca se va numi de acum in colo "manelarie", "golanie", "depravare" sau mai stiu eu cum, tot vidul de valoare va ramane dominant in societate. Nu ma refer acum doar la o anumita tara sau natie. Peste tot pe glob e plin de "nimicuri". Din America pana in Rusia gasesti tot felul de fiinte ce se pretind a fi oameni, care produc, intr-un fel sau altul, gunoaie, pe care le distribuie unui public imens, isterizat de-a dreptul in incercarea de a asimila cat mai mult "nimic". Oamenii astia stabilesc standardele pentru "frumos", si cei saraci cu duhul le respecta, implinind astfel una dintre "Fericiri" prin bucuria lor de a fi in pas cu "moda". Tot ce e la moda e bun, restul e "de aruncat". (Folosesc atatea ghilimele pentru a pastra o doza scazuta de agresivitate, altfel as fi fost nevoit sa folosesc cuvinte destul de dure.)

"Beauty is in the eyes of the beholder", spun englezii. Au cat se poate de multa dreptate. Aceiasi regula e valabila si pentru urat, bun, frumos etc.. Totul depinde prin ce ochi privesti, in ce punct te afli si ce stare te inconjoara la momentul respectiv. Asadar, care este adevaratul criteriu de diferentiere al lucrurilor si ce il determina?

Cu toate ca este cat se poate de calra aceasta relativitate in perceptia lucrurilor, am totusi un sentiment ca pe undeva exista o constanta. Nu stiu cum s-o numesc. Cel mai des este folosit termenul de "valoare".

O pictura expresionista sau suprarealista executata de unul dintre marii reprezentanti ai curentelor, precum Kirchner, Ernst, Dali sau chiar Picasso, s-ar putea sa-ti placa sau s-ar putea sa nu. Ai putea sa o vrei sa o ai la tine in camera "de-asupra patului" sau nici sa nu vrei sa o vezi pentru ca ti s pare prea "urata"/"ciudata". Totusi, valoarea ei nu o poti nega, cat de mult ai vrea. Acelasi lucru se intampla cu bucataria franceza. Poate sa-ti placa la nebunie sau poate sa-ti faca pana si greata, dar, pentru aia, tot va ramane una dintre cele mai valoroase sub-diviziuni ale gastronomiei. Compozitiile clasice simfonice sunt ascultate cu placere de unii, in timp ce altii se plictisesc si adorm in sala filarmonicii in timpul concertelor, dar cand se pune problema de a discuta valoarea lor, nu cred ca indrazneste un om, cu o minima urma de creier in cutia lui de os, sa spuna ca sunt "lucrari ieftine".

Intrebarea ramane, totusi, "ce da valoarea?". Care sunt factorii care conduc la aceasta "valoare"? Bine-nteles ca nu ma refer la valoarea de piata a diverselor creatii. Aceea e influentata foarte simplu de cerere, de oferta si de posibilitatea conservarii sau cresterii pretului ei. (Partea profesionala inca ma bruiaza.)

Am stat si m-am gandit un pic la aceste intrebari. Am incercat sa vad ce au in comun toate aceste lucruri de valoare. Raspunsul pe care l-am gasit poate parea "romantic" sau chiar "siropos". Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt o persoana care sa simta o atractie speciala pentru cuvinte si expresii sentimentaliste. Totusi, raspunsul care mi-a venit in cap este 'SUFLET'.

Fiecare creator adevarat, in momentul in care "pune suflet" in ceea ce face, nu are cum sa nu obtina un lucru de o valoare incontestabila. Artistii se plang de acea extenuare, de acel sentiment de gol interior pe care-l simt dupa ce termina o capodopera. Acela e vidul lasat in urma de acea "bucata de suflet" investita in creatie. Este intr-adevar o investitie, deoarece opera aceea de arta ii va asigura un trai bun in vesnicie. Pentru a-mi sustine ideea cu un exeplu cat mai clar si elocvent, ma intorc din nou la Mairon. In "The Lord Of The Rings", Sauron (asa-zisul personaj negativ) reuseste sa faureasca cea mai puternica creatie - Inelul unic (The One Ring). Reuseste sa faca acest inel absolut doar prin "turnarea" propriei fiinte in inel, legandu-si in acest fel existenta de opera sa. Daca inelul e distrus, Mairon nu moare, dar va fi puternic slabit. In schimb, atata timp cat inelul exista, viata lui Sauron (mai bine zis Mairon) este eterna. Mairon si Inelul mi se par a fi cea mai buna (si simpla in acelasi timp) metafora a relatiei creator-creatie. Revenind la problema "valorii", nu intamplator, Inelul este numit de detinatorii sai "The Precious" (pretiosul). Este clar ca, datorita fiintei creatoare (si distrugatoare in acelasi timp) pe care o are turnata in el, inelul are o valoare inestimabila, la fel ca orice opera de arta faurita in dimensiunea realitatii noastre.

Mai exista, totusi, inca un factor, oarecum secundar, dar deosebit de important: Puritatea. Exista multe lucruri valoroase pe lumea asta (atat fiinte cat si obiecte) care, odata ce-si pierd puritatea, decad si isi diminueaza valoarea considerabil. Indiferent cat de fruoase si scumpe sunt hainele de pe tine, daca sunt murdare, nu prea mai conteaza. Acelasi lucru e valabil pentru tot si toate. Fara puriate, valoarea e aproape pierduta. Acum, aceasta "Puritate" este un concept foarte complex si cu siguranta il voi aborda odata mai pe larg, dar, in mare, reprezinta prima si singura calitate pe care o au lucrurile exact la inceput, acea calitate de a nu fi apucat sa fie influentate de vanitate si non-valoare.

Asadar, pentru ca lumea aceasta sa evolueze cu adevarat si sa nu se stinga intr-un mod jalnic in nimicnicie, oamenii ar trebui sa se ghideze in alegerile si deciziile lor mai mult dupa valoare si nu dupa preconceptii de "frumos", "in trend", "bine" sau "cum se cade". (In timp ce scriu, imi dau seama de dubla semnificatie a expresiei "cum se cade". 'Vrei sa vezi cum poti sa decazi? Atunci, ia-te dupa regulile plevei!' - o scurta paranteza.)

Prea mult, pana la urma, nu ma intereseaza de cursul umanitatii. Am facut aceste "constatari" pentru a ma ghida pe mine si pentru a-mi asigura o existenta superioara. Scuzati egoismul si nepasarea, dar e ceva natural! Daca, totusi, si alte fiinte sunt influentate intr-un anumit fel de remarcile mele, atunci voi avea parte de un bonus cu adevarat valoros!

Be seeing you!

Mr. Doctor

You were visiting my dreams, leaving to snow through almost closed fingers glittering crystals of illusion.

Acum, dupa ca am tot vorbit despre libertate si dorinta de a-mi extinde orizonturile, cred ca e cel mai potrivit sa aduc in scena si sa prezint unul dintre cele mai impresionante personaje din piesa de teatru numita Mairon. Este un personaj atat de complex si impunator incat, cateodata, parca devine un al doilea regizor. Actiunile sale pe scena reusesc sa adune in jurul sau alte personaje si decoruri, dandu-le, printr-un proces artistic ciudat de metamorfoza, intelesuri si aparente complet noi si necunoscute. In orice aparitie domina scena, el fiind singurul personaj eliberat de orice constrangere fizica sau psihica datorita Artei pe care o creaza.

O adevarata sursa de inspiratie si o veritabila poarta catre necunoscut, acest Mr. Doctor este fascinant pana si prin faptul ca nu exista. El insusi este o iluzie creatoare de iluzii. Transmite lucrul asta prin numele pe care si l-a luat - Mr. Doctor. Este un nume lipsit de coordonate exacte, lipsit de atasamentul fata de o persoana fizica anume. Doar pronuntand numele acesta cuiva, ii vei deschide o "trapa" prin care vor navalii diverse forme ale imaginatiei, creandu-si zeci, sute sau chiar mii de "Domni Doctori" in mintea sa. Totusi, un lucru este clar stabilit din start: ne e vorba de orice personaj. Aici discutam despre Mr.-ul, adica acel om ("the Man", cum ii mai spun fanii) care nu este un simplu figurant, importanta lui fiind cruciala si, in acelasi timp, este si "Doctor", care, prin diverse tratamente sau experimente, te poate vindeca sau chiar purifica. Totodata, se simte o oarecare dualitate in rezonanta numelui, dar aceasta dualitate nu divizeaza, ci, din contra, completeaza. Te duce oarecum cu gandul la celebrul personaj "Mr. Hyde/ Dr. Jekill", dar, prin aceasta asociere a normalitatii cu monstrozitatea, conduce la crearea operelor cu adevarat impresionante. Aceasta monstrozitate despre care vorbesc nu are acel inteles fizic ci semnifica toate gandurile, sentimentele, trairile si abordarile diferite. Oamenii se tem in general de schimbare si de necunoscut, iar tot ce apartine acestui domeniu este catalogat drept rau.

Ca orice iluzie, si aceasta trebuie sa aiba o baza reala. Bine-nteles ca si "baza" trebuie sa fie cu totul speciala pentru a putea emana atata energie creatoare. Prea multe date personale nu se cunosc despre acest Mr. Doctor pentru simplul fapt ca nu ar ajuta cu nimic la construirea vartejului de iluzii artistice, ba din contra. Din putinele date existente in presa, pot spune ca acest Om este un italian nascut in zona Veneziei, care apoi a locuit mai mult timp in Milano si Liublijana (Slovenia). Cunostintele sale sunt pe cat de impresionante pe atat de diverse: a studiat criminologia in Milano, are doctorat in filosofie si psihologie (nu degeaba e "Doctor"), a studiat cinematografia si muzica la diverse scoli si a si predat la universitatea din Liublijana cursuri pe diverse teme. Aceste cursuri au fost organizate prin Muzeul de Film din Slovenia, s-au desfasurat pe o perioada de 2 ani si au constat in discursuri si prestatii improvizate, care s-au bucurat de un succes teribil la un public extaziat, venit de la diverse facultati si specializari doar pentru a se bucura in fiecare joi de sclipirile geniale ale lui Mr. Doctor. Totodata, a fost ocazional si dirijor pentru diverse orchestre simfonice. La toate acestea se adauga un numar impresionant de lecturi si alte opere de arta devorate la care face adesea trimiteri prin intermediul creatiilor sale.

Fara indoiala ca acest om e un geniu al zilelor noastre. Pacat ca prea putini oameni au rabdarea si curajul de a explora macar una din operele sale de la inceput pana la sfarsit. LA aceste lipsuri ale oamenilor se mai adauga si preconceptia de a nu asculta ceva diferit, inedit, care nu e la moda si care sparge barierele logice atat in sunet cat si in versuri.

Am sa incerc in mare sa trec prin fiecare creatie artististica a sa si sa-mi exprim punctul actual de vedere. Spun "actual" deoarece aceste opere de arta nu transmit mesaje clare, cu un tipar anume pe care sa-l poti deduce, ci iti induc diverse iluzii, stari, sugestii, care, impreuna cu starea ta de spirit si cu cunostintele tale alcatuiesc acea experienta incredibila ce conduce la dezvoltarea ta in nenumarate sensuri si dimensiuni.

Pentru a-si realiza proiectele, Mr. Doctor a fost nevoit sa apeleze la ajutorul mai multor muzicieni talentati. "Recrutarea" pentru noul concept ce se va numi "Devil Doll" s-a facut prin postarea in ziar a unui anunt cu textul "A MAN IS THE LESS LIKELY TO BECOME GREAT THE MORE HE IS DOMINATED BY REASON: FEW CAN ACHIEVE GREATNESS -AND NONE IN ART-IF THEY ARE NOT DOMINATED BY ILLUSION". Curand, artisti in adevaratul sens al cuvantului , atat din Italia cat si din fosta Iugoslavie, au raspuns la aceasta chemare si ,condusi de Mr. Doctor, au dat nastere formatiei Devil Doll.

Prima manifestare artistica a lui Mr. Doctor (pe care o cunosc eu) a fost creata in 1987. Este vorba de albumul intitulat "The Mark Of The Beast". La finalul inregistrarilor, Mr. Doctor a considerat ablumul ca fiind atat de reusit incat refuza pana si in ziua de azi sa-l multiplice. Prin multiplicare, operele de arta isi pierd oarecum din valoare. Identitatea este foarte importanta. Daca Monalisa ar fi existat in 3000 de exemplare, nu cred ca ar mai fi fost expusa acum la loc de cinste in Louvre. Se pare ca si el a considerat la fel. Un singur pasaj din acest album este reprodus, dar in ordine inversa, oarecum, in urmatoarea sa creatie "The Girl Who Was... Death". Intr-adevar, acea bucata de melodie eclipseaza cu usurinta multe din marile creatii muzicale ale omenirii.

In 1989, 500 de CD-uri sunt inregistrate cu cel de-al doilea album, "The Girl Who Was... Death". In urma unei prestatii live, Mr. Doctor a dat cate un CD persoanelor prezente la concert. Doar 150 de copii au fost distribuite, iar restul au fost srtanse de catre Mr. Doctor si arse, deoarece doar cei interesati in explorarea necunoscutului din opera sa meritau sa detina cate un album. Fiecare CD oferit cu acea ocazie avea coperta personalizata cu diverse insemne sau scrieri de-ale lui Mr. Doctor, iar unele dintre scrieri au fost facute cu sangele lui propriu. Alte editii ale albumului au fost scoase pe piata mai tarziu de catre Fanclub-ul Devil Doll. Sursa de inspiratie pentru acest album este serialul lui Patrick McGoohan din 1967 intitulat "The Prisoner". Pornind de la o asemanare a sa cu Patrick McGoohan prin faptul ca el este personajul principal al operelor create de el insusi, dar si de la nevoia de a trata libertatea, altrnativele ei si posibilitatiile de evadare, abordate intr-un mod genial in serial, Mr Doctor a reusit sa creeze o varianta muzicala a capodoperei cinematografice, completand si adancind sensurile si intelesurile alegoriei. Toate elementele albumului sunt construite perfect, astfel incat sa trezeasca in ascultator dorinta de a scapa din nimicnicie. Un exemplu elocvent este pana si durata albumului. Opera muzicala se intinde de-alungul a 66 de minute si 6 secunde. Numarul de "inregistrare" in satul-inchisoare al personajului principal din serial este 6, iar repetarea de 3 ori a acestui numar ce semnifica prizonieratul duce cu gandul la 666 - numarul bestiei care va aduce sfarsitul.

A urmat apoi lansarea unui album alcatuit din 2 melodii. Titlul albumului este inspirat din numele unui imparat roman, care, datorita excentrismului si depravarii exagerate a fost aproape sters din istoria si constiinta omenirii. Ambele melodii sunt concentrate pe teme precum nebunia, diversitatea si lumea deformata. Im prima melodie intitulata tocmai "Mr. Doctor" este prezentata conditia geniului intr-un mod cu totul original si extrem in acelasi timp. Totodata, in aceasta melodie, este reprezentat modul prin care inspiratia "navaleste" din locuri care mai de care mai ciudate si, prin acte de o intensitate comparabila cu producerea unei crime odioase, este transformata din forma ei de "magma" intr-un vis incandescent pe care noi l-am putea numi "Arta". Este pus accentul pe acea dualitate necesara creatiei artistice, dar care face din creator un monstru cu doua fete ce are acces atat la lucrurile divine cat si la cele mai oribile crime. Amestecand aceste dimensiuni, rezulta o creatie mult prea complexa si mult prea diversa pentru a fi inteleasa de "the unaware people". A doua melodie, ce poarta titlul albumului, poate fi considerata, la fel ca si precedenta, o "ars poetica". In ea, Mr. Doctor releva conditia sa de "observator din spatele oglinzii", dar si actul creatiei si relatia dintre lume, arta si artist. Modul sau de exprimare este asemenea bufonilor nebuni din vasul "Narrenschiff", dar in opera sa, totul capata alte dimensiuni, nava fiind construita tocmai de catre el din insusi Pomul Interzis al gradinii Edenului, spargand astfel orice bariera in calea exprimarii si explorarii libere. Acest "absolut" din creatia sa este obtinut doar in urma comiterii celui mai grav pacat posibil. Nu doar mananca un fruct din pomul interzis, ci taie tot copacul, damnandu-si sufletul in schimbul Artei supreme, dar trezindu-se intronat. Acest act reaminteste, bine-nteles, de Faust, o opera care, dupa propriile sale declaratii, l-a influentat mult si a carei elemente stau la temelia creatiilor sale. Metaforele si simbolurile prezente de-a lungul albumului sunt de o bogatie rara, avand capacitatea de a ameti pana si cele mai luminate minti.

In timpul razboiului din fosta Iugoslavie a fost inregistrat cel de-al treilea album Devil Doll. "Sacrilegium" este una dintre cele mai intense opere existente. Temele atinse in versurile albumului sunt foarte diversificate. Intr-un interviu, Mr. Doctor a declarat ca tema principala in Sacrilegium ar fi dragostea. Deoarece cuvantul "dragoste" este atat de des folosit incat a ajuns aproape lipsit de insemnatate si fara nici o valoare, oamenii comit un sacrilegiu de fiecare data cand il pronunta. Cuvantul "love" nu este prezent in album tocmai din respect fata de intelesul sau. Cunoscand stilul lui Mr. Doctor, e simplu de realizat faptul ca ar fi foarte superficial sa crezi ca aceasta creatie se rezuma doar la o tema. De asemenea, absenta cuvantului in sine poate sugera faptul ca, cu toate ca suntem permanent rascoliti de tot felul de sentimente, nu reusim niciodata sa ajungem la adevara "dragoste". La un alt nivel, Sacrilegium poate fi vazut ca o serie de invataminte si concluzii depanate de omul aflat in sicriu la inmormantarea sa. Prin acest "fir epic" sunt exprimate opinii referitoare la diverse motive sau atitudini fata de diverse situatii (ex: puritatea, increderea, conformarea, lupta, ipocrizia, cunoasterea, iluzia, moartea, diversitatea etc.).

Urmatorul album inregistrat - "The Sacrilege Of Fatal Arms" nu este altceva decat o aprofundare a albumului "Sacrilegium", un "upgrade" care ii da, totusi, o noua infatisare. Este construit ca o coloana sonora pentru un film mut. Versurile sunt aceleasi ca si in Sacrilegium, dar aici sunt putin rearanjate. Inregistrari de discursuri de la inscaunare a Papei sau de la dictatori din perioada celui de-al doilea razboi mondial sunt inserate pentru a da o intensitate mai mare a senzatiilor produse de albumul initial.

Albumul numarul 5, si, din pacate, ultimul album este o demonstratie a faptului ca genialitatea nu are limite. Specificul Devil Doll in combinatie cu cateva elemente noi (ex: voce de soprano) transpun in muzica esenta vietii. De-a lungul albumului, intitulat "Dies Irae", este prezentata "tragedia OM". Versurile, muzica si coperta albumului cuprind peste 500 de referinte catre opere geniale din diverse sectoare ale Artei, care aduc noi intelesuri si sensuri ale vietii sau ale lucrurilor petrecute pe parcursul ei. Spre deosebire de restul albumelor, "Dies Irae" e impartit in 18 "episoade", fiecare fragment avand o incarcatura monumentala. Ce e cel mai interesant la Devil Doll e faptul ca, pe masura ce descoperi cate o portita, ti se deschid dimensiuni si mai vaste, pline de senzatii si mai puternice, si cu si mai multe necunoscute. De exemplu, melodia care deschide albumul este un "cover" dupa o sectiune din coloana sonora a filmului mut "The Man Who Laughs". Asistand la scena respectiva, observand trairile personajelor si puterea sentimentelor, intelegi imediat tema in mare a intregului album si starea dominanta de tristete dusa la extrem. Melodia nu este preluata intocmai, ci i se adauga o incarcatura noua care induce ascultatorului maretia opreri tragice rezultata din acea tristete pura. Albumul culmineaza cu un cosmar survenit in urma uciderii persoanei iubite pentru a crea dragostea eterna. Acest cosmar este atat de bine transpus in melodie incat simti nevoia sa fii trezit de cineva, si repede!. E incredibil ce forta impunatoare o au aceste creatii!

Datorita misiunii operelor sale, stilul muzical abordat de Mr. Doctor nu avea cum sa fie unul obisnuit. In felul acesta a starnit adversitatea majoritatii oamenilor, ca, de altfel, orice alta mare descoperire din istorie. Cel mai controversat lucru prezent in muzica Devil Doll este vocea ce apartine, bine-nteles, lui Mr. Doctor. "Sprechgesang", imbogatit pe alocuri cu falseto sau cu o auto-tortura vocala, este tehnica folosita de Mr. Doctor pentru a maximiza potentialul acestui instrument complex cunoscut drept "voce". Tehnica este specifica expresionismului german si consta intr-o combinatie de vorbit si cantat. Datorita acestui stil de voce, sunt transmise diverse senzatii acute, fiind posibila, in acelasi timp, si trecerea usoara de la o stare la alta. De la agonie la extaz, de la nebunie la pace spirituala, de la panica la acalmie totala, toate aceste schimbari, oarecum bruste, de senzatii, asigura ascultatorului o "cruaziera" prin "valurile negre" ale lumilor necunoscute.

Exista un singur lucru care as putea zice ca ma "deranjaza" intr-o oarecare masura. Acela este faptul ca nu voi putea ajunge niciodata (cel putin, nu in viata asta) sa "ii dau de capat" acestei opere. Este pur si simplu un univers infinit.

Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg inca si foarte multe dintre ele nu cred ca le voi intelege pe deplin in aceasta era, dar aventurandu-ma in necunoscutul operelor lui Mr. Doctor, simt efectiv ca imi depasesc conditia si ca am acces la medii noi care imi permit o existenta superioara. Nu exclud posibilitatea de a reveni asupra creatiilor sale cu interpretari noi in alte momente ale vietii mele. De fapt, fiecare album merita tratat separat si explorat cel putin in limita posibilului.

Arta e infinita si artisii sunt la fel, datorita creatiilor lor si oamenilor pe care ii influenteaza.

Be seeing you!

Kakaia FREDOM? Yeti carnaval!

I WILL NOT BE PUSHED, FILED, STAMPED, INDEXED, BRIEFED, DEBRIEFED OR NUMBERED!

Titlul acestui articol este, de fapt, finalul unei glume din perioada comunista referitoare la iluzia de libertate a unui cetatean din Praga, care a fost spulberata imediat de trupele de ocupatie. In acele momente nici macar iluzia libertatii nu era permisa. Fara sa vreau, ii gasesc un sens mai adanc al acestei glume, chiar daca scopul ei initial era doar de a starni rasul. "Razi, tu, razi, dar...".

In zilele mele e aparent mai bine, dar in esenta nu s-a prea schimbat mare lucru. E "aceiasi Marie cu alta palarie". Inainte oamenii stateau intr-o celula de inchisoare, iar acum stau toti inchisi intr-o camera cu pernite pe pereti, arestati intr-un sanatoriu ca niste retardati si toate astea "spre binele si siguranta lor".

Orice fiinta normala isi doreste libertatea. Problema e ca oamenii si-au pierdut-o de mult si foarte putini au reusit sa constientizeze asta. Si mai putini (se pot numara pe degete) sunt oamenii care au reusit in ultimile secole sa evadeze macar pentru cateva momente si sa fie cu adevarat liberi.

Am hotarat sa incep sa tratez subiectul asta atat de vast al "libertatii" acum, la inceput, nu doar pentru ca este foarte interesant ci si pentru importanta pe care o are libertatea asupra modului de a intelege anumite lucruri din acest "blackspot". Nu am pretentia de la nimeni sa fie 100% liber, pentru ca (trist, dar adevarat) in viata asta nimeni nu poate sa fie, dar, cei care vor sa poata sa inteleaga ceva cu adevarat din existenta lor, ar trebui macar sa treaca de anumite nivele ale constrangerii.

O adevarata capodopera a secolului trecut trateaza acest subiect intr-un mod atat de complex si atat de "concentrat" in acelasi timp incat aproape iti lasa impresia ca nu mai ai ce adauga. E aproape perfecta! Aceasta opera de arta cinematografica se intituleaza (in mod cat se poate de logic) "The Prisoner" si consta in 17 episoade care adancesc gradat telespectatorul in problema libertatii fiintei umane, fiinta ce risca sa isi piarda orice urma de identitate si libertate devenind doar un numar, o statistica, de care lumea se poate lipsi. Serialul a fost lansat prima data pe un canal de televiziune in anul 1967 si e incredibil faptul ca anumite lucruri care erau de domeniul S.F. atunci, acum devin realitate si contribuie tot mai mult la stransoarea omului. Actiunea serialului graviteaza in jurul personajului cunoscut doar sub forma unui numar (Number 6), care este rapit si plasat intr-un sat ce intruchipeaza ceea ce oamenii din zilele noastre considera a fi o lume ideala, singura problema fiind imposibilitatea de a parasi acel loc. "Satul" este condus (aparent) prin metode democratice si toate regulile sunt respectate intocmai de catre cetatenii sai. Doar numarul 6 refuza sa se supuna legilor urbei si nu doreste decat sa plece, in timp ce "autoritatile", sub diverse forme, incearca sa-l supuna. Povestea culmineaza cu o retraire a intregii vieti si cu recunoasterea persecutorului sau suprem: EL insusi. Filmul acesta ataca dintr-o data pe doua fronturi criticand atat modelul de societate pe care oamenii il urmaresc cu atata disperare in ultima perioada cat si inexplicabila noastra vointa de a ne impune diverse limite si constrangeri.

Un lucru care m-a impresionat intr-o oarecare masura (nu intr-un mod pozitiv) a fost asemanarea izbitoare a oamenilor din viata mea de zi cu zi cu oamenii "robotizati" din sat, care si-au pierdut orice speranta de a mai fi liberi si au uitat pana si intelesul cuvantului "scapare". Am observat asta atunci cand am trimis un e-mail pe aceasta tema si nu am primit nici un feed-back. Aparent, acest subiect este total lipsit de importanta pentru majoritatea.

Serialul este atat de cuprinzator si atat de bine "pus in scena" (din toate punctele de vedere - regie, scrnariu, actori etc.) incat mi-a lasat impresia ca nu mai e absolut nimic de adaugat si ca a acoperit totul legat de acest subiect.

M-am inselat, bine-nteles, pentru ca unul dintre putinii genii ramasi in viata a fost inspirat de acest serial si a compus o opera muzicala care ii adauga o noua dimensiune intregului concept si, in acelasi timp, patrunde in profunzimea "contradictiei inexplicabile". Am sa revin asupra acestiu geniu care se prezinta doar sub numele de Mr. Doctor, deoarece opera sa e incredibil de vasta si cuprinzatoare, iar universurile deschise prin intermediul operelor sale sunt atat de diverse si bogate incat nu cred ca o sa-mi ajunga viata asta sa le explorez. E de-a dreptul ametitor!

Pentru a putea explora dimensiuni noi, pentru a intelege adevaratele sensuri ale lumii in care traim si pentru a avea energia de a lupta impotriva constrangerilor nenaturale impuse de societatea prezenta, trebuie ca in prima faza sa ne eliberam de lanturile cu care ne-am legat singuri si sa "detronam" acea instanta aflata in mintea noastra care ne dicteaza sa ne limitam la nimicuri si sa ne privam de adevaratele bucurii ale existentei. Numai atunci cand esti liber de tine insuti vei putea sa te dezvolti si sa ajungi la un nivel in care poti intelege cu adevarat "cosmosul" asta. Tot de aceasta libertate tine si un alt lucru care, in prezent, e atat de des insusit sau atribuit diverselor persoane care mai de care mai limitate incat aproape ca si-a pierdut adevaratul sens. Ma refer la acel "open-mindness" de care toti (cel putin cei sub 35 de ani) vorbesc intruna. Raman cateodata fara reactie cand vad ca mai apare cate un "spalat pe creier" si imi explica mie (uneori, chiar ma cearta) cat de "ingust" sunt si cum vad eu cu ochelari de cal, asta in timp ce el nici macar nu poate sa conceapa, sa inteleaga macar, un gand sau un fenomen catalogat drept "extrem", de care eu i-as putea spune. Ma confrunt destul de des cu astfel de cazuri si de fiecare data raman uimit de taria cu care oamenii astia cred ca sunt deschisi la minte si liberi. "Open-mindness" a ajuns sa fie, mai nou, o regula in sine, in loc de a fi capacitatea de a vedea dincolo de limite si reguli. Daca e sa intrebi un om obisnuit "Ce inseamna sa fii deschis la minet?" el o sa inceapa, aproape sigur, sa iti dea o "definitie" pe care, daca stai sa o analizezi, o sa te ingrozesti de restrictiile impuse. Ca si "experiment", intreaba pe orice persoana, care pretinde a avea o minte deschisa, ce parere are despre afirmatii de genul "Pacea eterna e un lucru groaznic!" sau "Razboiul e bun!". Nu sunt afirmatii neaparat adevarate, dar nu sunt nici false. "Without war there is no victory", nu? Cu toate astea, oamenii se grabesc in "gandirea lor libera" sa taie orice alternativa posibila de la radacina, lasand doar "adevarul" care ne este dat. De fapt, "open-mindness"-ul e doar inca o inselatorie dramatica in care ne place atat de mult sa credem, refuzand sa deschidem ochii si sa vedem adevaratul orizont al mintii deschise.

Revenind la dimensiunea sociala a privirii de libertate, trebuie sa remarc faptul ca nu mai suntem legati prin brutalitate, dar suntem sedati suficient de mult incat sa nu mai putem "evada". Suntem drogati cu paranoia si cu satisfactii false. Nu sunt "marele amator" al teoriilor conspiratiei. Nu cred ca exista o singura persoana malefica sau un grup de persoane care sa ne controleze fiecare miscare. Din nou, noi suntem cei care ne inchidem. Ne prostim efectiv unii pe altii, ne aparam de "teroristii" de printre noi, ne creem unul altuia impresia ca "parerea si actiunile noastre conteaza", ne construim optiuni false si pe urma ne e frica sa alegem, cand de fapt e acelasi lucru, creem valoari false si dupa aia ne miram ca traim saraci, continuam sa speram sa vina o salvare undeva dintr-o lume mai buna neputand sa observam ceea ce avem deja. Exista doua serii de replici in serialul "The Prisoner" care mi se par ca impreuna conduc exact la esenta problemei pe care o invart aici pe toate partile:

"No. 2: What are you looking for? What are you looking at? A light? A star? A boat? An insect? A plane? A flying fish?
No. 6: I'm looking for somebody who belongs to my world.
No.2: This is your world. I am your only world!"

si

"No.6 catre No.2: Ask! Ask on... Why don't you ask YOUR SELF!?"

Ca o mica si provizorie concluzie, trebuie sa identifici ce te impiedica sa te dezvolti si sa incerci sa spargi orice limita impusa fie de tine fie de altii. Cu siguranta o sa mai revin asupra acestui subiect si in viitor am sa incerc sa tratez fiecare episod al serialului "The Prisoner" in parte, analizand fiecare detaliu, dar, bine-nteles, in stilul meu propriu.

"Freedom is a myth" - Patrick McGoohan

Be seeing you!

Mairon

Meine Damen und Herren, I prowdly present to you...: MAIRON!

Probabil ca v-ati intrebat cine e acest Mairon si de ce apare atat de des si peste tot in acest loc. Si daca nu v-ati intrebat, aici tot veti afla, pentru ca asa e aici cateodata - aflii dincolo de ceea ce vroiai sa afli.

Raspunsul e simplu: Ego Mairon sunt.

Mi-am propus ca in "blackspot" sa am libertate deplina. Aici nu va exista nimic care sa ma lege de ceva. Voi fi doar eu in stare cat se poate de pura. De aceea, am decis ca pana si numele sa fie diferit si nou, astfel incat sa nu simt nici o constrangere legata de faptul ca sunt dintr-o anumita familie, natie, tara, continent etc..

Am ales Mairon. Alegerea e intamplatoare insa nu aleatorie. Am dat din gresala peste numele asta, dar mi-a placut atat felul cum suna cat si insemnatatea lui.

Dupa cum probabil unii stiu deja, eu sunt destul de pasionat de Legendarium-ul lui Tolkein. "Mairon", in una dintre limbile inventate de Tolkein (Quenya), inseamna "Admirabilul". Nu este un titlu pe care mi l-am luat si nu sunt chiar atat de plin de mine. Este mai mult un obiectiv si un instrument de a-mi aduce in permanenta aminte de faptul ca trebuie sa progresez si sa ma dezvolt in toate ariile posibile, astfel incat, la sfarsitul episodului asta numit "Viata", sa pot sa spun cu incredere "EU sunt Mairon - Admirabilul!".

In Legendarium-ul lui Tolkein, "Mairon" este primul nume al personajului "negativ" Sauron. In anumite aspecte ma regasesc in acest personaj catalogat de superficiali ca fiind negativ. Cei care vor cerceta mai atent opera lui Tolkin vor observa faptul ca, initial, Sauron (mai bine spus Mairon) a fost una dintre cele mai rasarite fiinte, iar transformarea lui in intruchiparea raului a fost doar datorita perceptiei personajelor prin ochii carora era privit. El nu a trecut de partea "raului" doar de dragul de a fi rau, ci a considerat ca acea varianta il va ajuta sa creeze o lume in care toate lucrurile sa respecte o ordine fireasca. Inainte de a se petrece povestea legata de "Inelul puterii" sau decaderea Numenorului, Sauron a condus o astfel de lume care prospera sub conducerea lui.

Asadar, "Mairon", pe langa intelesul sau direct, aduce aminte tot timpul de faptul ca binele si raul sunt doar chestiuni de perceptie si ca majoritatea oamenilor nu inteleg anumite fapte menite sa imbunatateasca sau sa dezvolte lumea.

Tot simbolistica ce graviteaza in jurul acestui nume reaminteste un lucru de o importanta monumentala, si anume faptul ca totul este din perspectiva proprie si tot ceea ce conteaza in final este "Ego". Suna foarte egoist si egocentrist, sunt constient de asta, dar este un fapt atat de evident incat trebuie sa depui un efort imens doar ca sa nu-l constientizezi si cu tot acest efort, tot se va simti acel instinct natural, acea vointa inexplicabila (dar normala in acelasi timp) de a te pune pe tine pe primul plan. Singurul lucru care este egal cu tine este creatia ta (lucru din nou adus in atentie prin egalitatea dintre Sauron si creatia sa - inelul) si originea ta (in principal familia).

In concluzie, toate aceste lucruri si toate aspiratile mele generale sunt insumate intr-un singur nume. Am hotarat sa mi-l insusesc cu acelasi egoism specific si natural, asa ca, aici, eu voi exista sub numele de MAIRON.

Be seeing you!

Pentru inceput...

Welcome, my friends!

Here, whole generations of ghosts have raised their eyes and wings each morning to unbounded space...

De ceva timp in urma am inceput sa simt tot mai acut nevoia de a-mi "contabiliza" ideile, gandirile si reflectiile asupra diverselor lucruri care ma preocupa. In acelasi timp, deoarece am un stil destul de neobisnuit de gandire sau de abordare a lucrurilor, eram tot mai des nevoit sa ma explic/justific, asa ca, de acum in colo, cei cu adevarat interesati vor avea acces la parerile si sentimentele mele asupra chestiunilor pe care eu le consider importante. Nu ma voi limita doar la anumite subiecte sau domenii si refuz sa respect orice tipar obisnuit. Voi exprima intr-o ordine total aleatorie si in cel mai potrivit mod (dupa parerea mea) orice imi trece prin "bone box"-ul care mi-a fost dat sa-l am pe umeri.

Vreau, totodata, sa profit de spatiul acesta si sa creez in el un vortex de sclipiri geniale ale diferitelor entitati care au existat sau inca mai exista pe planeta asta aproape rotunda. Voi incerca, pe cat posibil, sa re-aduc in atentia mea si in atentia "curiosilor" care vor sta sa-si oboseasca ochii citind din pata asta neagra de spatiu virtual acele momente in care niste fiinte, aparent asemanatoare cu mine sau cu voi, au reusit sa depasasca limitele obisnuite printr-o explozie uimitoare, pentru unii orbitoare sau prea rasunatoare ca sa o poata suporta. Acea explozie este Arta!

M-am referit la "blogul" meu ca fiind o pata neagra in spatiu (ar trebui sa fie www.mairon-annatar.BLACKspot.com). Pentru multi, negru inseamna ceva rau, malefic, ceva care trebuie evitat, insa, pentru mine, negrul reprezinta vastitatea, mediul cel mai potrivit pentru ca orice fenomen sa straluceasca la capacitatea sa maxima. Imaginati-va cum ara arata cerul noptii alb sau roz sau portocaliu sau cine-stie-ce culoare "vesela"! Toate stelele si-ar piede din stralucire si din individualitate. Tot negrul reprezinta un semn de eleganta si seriozitate, lucruri pe care incerc pe cat posibil sa mi le impun.

Cel mai important lucru este ca acest "black spot" o sa ma ajute sa imi mentin o oarecare coerenta. In lumea asta, cam toate lucrurile sunt inter-conectate si odata ce uiti o mica chestiune risti sa-ti dai peste cap o intreaga filosofie. In felul asta, o sa am macar inregistrate undeva blocurile principale cu care pot construi oricand ceva cat de cat solid.

Orice creatie are nevoie de un anumit schelet (de obicei facut din componente solide), dar fara micile detalii nu ar fi niciodata completa, asa ca voi pastra in acest loc si experientele si trairile mele aparent neimportante, dar care ajuta la completarea acestui mini quasar.

Nu fac chestia asta pentru a obtine aprecierea sau dispretul cuiva. Nu astept reactii de nici un fel din partea nimanui. Cu toate astea, daca simtiti careva ca ati putea aduce o completare sau o imbunatatire la micul meu vortex, nu ezitati!

Be seeing you!