Sunday, June 21, 2009

The evil pigeon

Prin striatiile pleoapelor mele vad, rasarind cu capul sus, un fel de sarpe. Coltii, mult prea mari, ii atarna afara neputand fi inchisi in gura. Pene, par, solizi, toate amestecate imbracau slinos creatura cu ochi insangerati. Depasind orice standard de monstruozitate, mai avea un pic si scotea foc pe nari.

Speriat pana-n calcaie, incremenit ca parul zbarlit de pe spatele meu, stau nemiscat, privindu-mi frica din lateral, sperand ca ea sa nu ma observe si sa fumege in balta in continuare. Si totusi... m-a observat! Cu o miscare oarecum greoaie, isi indreapta capul catre mine. Ma priveste cu ura in ochi si incepe sa se apropie tot mai repede, iar eu nu ma pot misca. Stau incremenit si ma inec cu respiratia mea intr-un ritm crescendo. Panica... in stare pura!

Asa e tot timpul: "De ce iti e frica, nu scapi!". Dar ce sa vezi!? E doar un porumbel. Isi scalda aripioarele linistit intr-o baltoaca, iar eu i-am perturbat armonia cu prezenta mea. Din cand in cand isi mai inmuia ciocul in apa ca sa se mai racoreasca, dar acum se uita la ciudatenia asta pe doua picioare care vede-n dungi si pete negre. Cu o respiratie adanca, incerc sa ma calmez si sa imi continui lucrul. A fost inca un "mi s-a parut"...

Dar, stai! Vine spre mine! Da, acel porumbel inofensiv vine hotarat, parca, sa ma atace. Indiferent cat de des sau adanc respir si cat efort depun in a ma calma, frica ma tine in continuare insurubat pe loc si neputinta imi umple muschii. Asta nu mai e porumbel, e monstru, din nou! ...Si totusi, tot porumbel e, dar vine spre mine. Vrea sa-mi faca rau. Ceva ce am considerat dragut si inofensiv e acum pe cale sa ma spulbere. Vrea asta. Stiu asta. ...Si totusi, nu e decat un porumbel...

Nu mai stiu nimic! Nu mai stiu de ce sa-mi fie frica si ce sa admir. Nu mai stiu daca eu sunt bun sau rau. Nu mai inteleg daca restul sunt buni sau rai. Nu mai stiu daca sunt in afara sau inauntru. Nu mai stiu daca e real sau imaginar. Nu mai stiu daca e placere sau durere. Nu mai stiu daca e fericire sau tristete. Nu mai stiu daca e corect sau nu. Nu mai stiu... Nimic! Cum as mai putea hotara ceva? Habar n-am de nimic. Caut raspunsuri peste tot, dar nu gasesc decat porumbei care sa ma sperie cu inofensivitatea lor. Cand cred ca gasesc un raspuns, dau doar de mai multe intrebari care sa imi puna la indoiala ceea ce stiam sigur pana acum. Nu mai inteleg! Nu mai stiu...

Si totusi... Stiu ca am dreptate! Stiu ca eu sunt eu, Mairon. Pe mine nu ma pot nega si doar eu pot sa-mi raspund la intrebari. Degeaba imi pun sperantele in altii, pentru ca si ei sunt la fel de ireali si relativi ca si restul visului asta numit lume, vis pe care eu aleg daca il cred sau nu. De trezit din vis nu ma pot trezi, dar il pot inlocui cu altul oricand. Nu ma pot trezi pentru ca nu dorm, dar pentru aia tot un vis e totul si visele tot eu, cu mintea si cu experienta mea, le-am creat. Eu imi fac cosmarurile, dar nu-mi dau seama cat de frumoase sunt si tot eu visez frumos, dar transpir, stresat, in somn, fara sa stiu.

Ma contrazic si acum de unul singur, dar stiu ca am dreptate. Nu conteaza daca e balaur sau porumbel. N-am cum sa ma insel!

Be seeing you!

No comments:

Post a Comment