Am pierdut atata timp ascultand de toti prostii, retardatii si incompetentii care ma invatau pe mine ce si cum e bine, ce trebuie sa fac, ce trebuie sa vreau, ce trebuie sa devin, asta in timp ce ei se balaceau in nimic. Sunt toti buni de trancanit si de "aparat normele morale" ale lumii, dar habar n-au sa faca din existenta lor ceva. Si mai tare ma scarbesc gunoaiele alea de fiinte carora tampitii mentionati mai devreme le spun "oameni", dar care sunt niste resturi de univers ce plutesc in atmosfera, consuma oxigen degeaba si cancereaza pamantul cu umbra lor, fara a face nimic folositor. Ba mai rau chiar, au o ura inconstienta pentru tot ce e cu adevarat valoros (pentru ca le ameninta existenta lor inutila) si se si inmultesc ca virusii de ciuma denaturand natura. Am avut norocul la viata mea sa intalnesc si oameni adevarati, oameni care nu neaparat au ajuns sa fie cei mai grozavi, dar macar incearca sa isi vada de viata lor, sa realizeze ceva si de la care am avut multe de invatai intr-un fel sau altul. Pe astia, in schimb, nu-i pot numi nici macar primate. Te uiti la ei cum se aduna la un loc, se sustin unul pe altul intr-un dans grotesc si traiesc momente fara sa stie de ce. Viermii din cadavre sunt mult mai dominati de noblete si de o oarecare constiinta decat ei, urmarind neincetat o metamorfoza care sa-i conduca la un stadiu superior, fie el si cel de musca de rahat. Si, totusi, ghioarlele astea care trancane tot timpul acelasi refren de genul "eu vreau sa ma simt bine si sa-mi traiesc viata" (cu secretiile prostiei prelingandu-li-se pe fata) mi se opun adesea, simtindu-se fie amenintati, fie revoltati. Stiu in subconstientul prostiei lor ca nu au loc in aceiasi lume cu mine. Ei au nevoie de un hoit pe care sa-l devoreze la nesfarsit, pe cand eu am nevoie de un mediul vast, in care sa pot si sa ma pot crea asa cum vreau si cum trebuie sa fiu.
Mediul e foarte important. Nu pentru ca ti-ar defini personalitatea (asa cum zic multi zerzeci cand vine vorba de "anturaj") ci pentru acele conditii care pot actiona ca o frana sau ca o acceleratie in dezvoltarea ta. Orice planta, in functie de mediul in care e insamantata, poate sa nu incolteasca deloc sau sa ajunga un copac gigantic.
Nu e nici un fel de viata in neant, asa ca toate elementele acestui nimic trebuiesc respinse, tinute departe sau, daca nu, eliminate. Retardatii care vor sa compare asta cu teoria spatiului vital fac parte si ei din acelasi nimic si merita sa dispara. Ce discut aici nu are de-a face cu rasa, sex sau mai stiu eu ce. E vorba doar de valoarea fiintei fiecaruia si la modul cum este influentata evolutia mea. Din pacate, au influentat-o si au franat-o destul de mult in aproape toate etapele vietii mele, fie prin obstacolele pe care mi le-au creat, fie prin ideile stupide pe care m-au fortat sa le adopt. Dar gata! S-a terminat domnia vanitatii. Mi-am demonstrat singur ca eu, Mairon, am dreptate si doar eu pot gasi adevarata cale spre ceea ce trebuie si vreau sa fiu, asa ca am inceput sa ma ascult pe mine. Ma intreb pe mine si imi raspund. E simplu, logic si de efect. In ceea ce priveste obstacolele, un lucru e clar: nu am timp in viata asta sa sar peste tot felul de piedici, asa ca, in orice mod posibil, voi distruge orice se gandeste macar sa-mi stea in cale, indiferent daca e urat, frumos, dragut, fioros sau mai stiu eu cum. Piedica e piedica si voi face tot posibilul sa o elimin.
Stiu ca suna totul foarte "razbinic", dar sperante de pace nu sunt. E care pe care. E legea naturii, e adevarata lege a lumii. Iubitorii de pace sa stea sa doarma degeaba visand nimic, sa rataceasca in continuare ca somnambulii in timp ce restul se vor catara pe capetele lor goale catre un alt nivel.
Mairon does not sleep.
Be seeing you!
No comments:
Post a Comment